La 10 ani de la dispariţia sa Marga Oblemenco a scos la suprafaţă o altă nedreptate care i s-a făcut simbolului Craiovei, şi olteniei fotbalistice: “Nu mi-am imaginat vreodată că vom putea pleca din Bănie. Era casa noastră şi acolo credeam că vom rămîne pînă la adînci bătrîneţi. A contribuit şi el la formarea acelei echipe, Craiova Maxima, dar nu a apucat să culeagă roadele. Nu fac nici un reproş nimănui, dar atunci a suferit cîteva nedreptăţi. Însă se ştie că de obicei oamenilor de valoare li se recunosc meritele după ce nu mai sunt”.
Stabilită acum la Rîmnicu-Vîlcea doamna Oblemenco a mai declarat că dacă ar fi trăit, soţul său nu ar fi putut sta departe de fotbal: “Nu-i plăcea munca de birou, totuşi. Era o perioadă în care a fost nevoit să practice meseria de economist şi chiar făcea naveta în Balş, unde era angajat la IOB”, a dezvăluit Marga Oblemenco.
"Pe Oblemenco l-am pupat mai mult decat pe nevasta-mea, pentru cate goluri a dat!" a zis regretatul Petre Deselnicu
Ar fi implinit 57 de ani
Daca ar fi trait, tunarul Baniei, Ion Oblemenco - Dumnezeu sa-l odihneasca - ar fi implinit astazi 57 de ani, dar destinul nemilos a facut ca Nelu sa moara in Maroc, la Agadir. Toata lumea fotbalistica stie cariera exceptionala a lui Oblemenco: de patru ori golgheter al Romaniei, performanta reusita doar de Dobay inainte de razboi si inca neegalata. Nascut in Corabia, Oblemenco a debutat in Divizia A, la Rapid (unde a evoluat in perioada '64-'66), dupa ce anterior jucase la Dunarea Corabia, Electro, CS Craiova. Atacant cu calitati deosebite, om de gol cu o comportare exemplara in teren, Oblemenco a imbracat tricourile „alb-albastre“ din '66 pina in '77, cind Teasca, „micutul Napoleon“ l-a „exilat“ la Galati, acolo unde si-a incheiat cariera in Divizia A ('77-'78). A fost campion in editia '73-'74. Cifrele carierei sale: 272 jocuri / 170 de goluri, zece meciuri in Cupele Europene / patru goluri. Ca antrenor principal a cucerit cu Universitatea primul event, '80-'81, dupa ce in '79-'80 a adus in vitrina clubului din Banie al doilea titlu (cu Valentin Stanescu antrenor principal). Marginalizat, a ales calea strainatatii si in ziua nefasta de 1 septembrie 1996 a decedat la Agadir.
(Ion Jianu - 13 mai 2002)
Oblemenco, primul fotbalist roman care a avut statuie in timpul vietii
Ce faci tu, "tunar" al Craiovei, acolo, sus, în ceruri?
Se împlinesc astãzi sase ani de când ne-a pãrãsit omul care ne-a învãtat sã nu ne înclinãm în fata nimãnui. Omul care le-a spus oltenilor, prin jocul sãu inegalabil, cã pot fi cei mai buni. Oare i-o fi învãtat si pe sfinti sã bage mingea în "ate"? Oare a murit "tunarul" Craiovei Ion Oblemenco? Pentru unii, poate da, pentru olteni, niciodatã. Au demonstrat-o zecile de mii care au venit sã încurajeze duminicã echipa, care poate fãrã el nu ar fi atins culmile performantei. A trecut parcã multã vreme de când olteanul din Corabia a dat o nouã dimensiune marcatorului de gol. Cu un simt al portii înnãscut, cu o tenacitate de invidiat - nu o datã s-a luptat cu boala sau cu accidentele, pentru a apãra culorile alb-albastre - si cu un suflet în care Dumnezeu a îngrãdit toate calitãtile oltenesti, Oblemenco a devenit simbolul ambitiei sudice. Si dacã a fost ignorat cu inconstientã de antrenorii nationalei de la vremea respectivã, statuia ce va proteja în veci arena centralã a Bãniei dovedeste cã istoria nu este scrisã de conducãtori vremelnici, ci de fapte adevãrate. A fost liderul "Craiovei Maxima", având mereu o vorbã bunã pentru toatã lumea. Fire de luptãtor, care nu se predã niciodatã, a luptat sub steagul sportului-rege pânã la ultima suflare, cãzând pe un stadion de fotbal, în urmã cu sase ani, departe de tarã si de cei dragi. Prin rãutatea lor fãrã margini, nechemându-l niciodatã la nationalã, nici mãcar atunci când era golgeterul tãrii, cei care au vrut sã-l minimalizeze pe marele fotbalist s-au înselat. El a redevenit, dacã mai era cazul, simbolul Olteniei fotbalistice, al acelor oameni care nu se înclinã în fata nici unei puteri. Nu degeaba statuia lui vegheazã "Maracana" din România. Pentru cei care au drept religie fotbalul, Oblemenco trãieste încã în sufletul fiecãruia. Si cred cã de undeva de sus se bucurã si a vegheat asupra meciului cu Steaua, de duminicã. La sase ani de la plecarea lui dintre noi, Nelu Oblemenco este încã o legendã a fotbalului craiovean. Toti cei care mai cred în puterea acestui sport trebuie sã verse mãcar o lacrimã în amintirea "tunarului". De oameni ca Oblemenco am avea atâta nevoie acum, dar, din pãcate, ei nu mai sunt. Putem, însã, învãta din sacrificiul lor. Numai sã vrem. Cât timp oltenii vor mai "respira" fotbal, Oblemenco nu va muri niciodatã. Este tot ce putem face pentru cel care a fãcut atâtea pentru noi. Este ceea ce încearcã sã facã noua echipã regãsitã a Universitãtii. Odihneste-te în pace, legendã a noastrã, cât timp vor mai respira în sudul României oltenii, nu vei muri niciodatã! Iar când alte glorii ti se vor alãtura sus, în ceruri, sã-i primesti cu bunãtate la masa ta, pentru cã nu te vom trãda niciodatã. Iar în fata vesniciei, ce înseamnã sase ani, dacã ai în inimã culorile alb-albastre? Culori pe care suntem convinsi cã le ai în suflet si acolo unde esti. O lacrimã pe mormântul tãu, mentor al nostru!
Soţia despre Ion Oblemenco. 
rege pânã la ultima suflare, cãzând pe un stadion de fotbal, în urmã cu sase ani, departe de tarã si de cei dragi. Prin rãutatea lor fãrã margini, nechemându-l niciodatã la nationalã, nici mãcar atunci când era golgeterul tãrii, cei care au vrut sã-l minimalizeze pe marele fotbalist s-au înselat. El a redevenit, dacã mai era cazul, simbolul Olteniei fotbalistice, al acelor oameni care nu se înclinã în fata nici unei puteri. Nu degeaba statuia lui vegheazã "Maracana" din România. Pentru cei care au drept religie fotbalul, Oblemenco trãieste încã în sufletul fiecãruia. Si cred cã de undeva de sus se bucurã si a vegheat asupra meciului cu Steaua, de duminicã. La sase ani de la plecarea lui dintre noi, Nelu Oblemenco este încã o legendã a fotbalului craiovean. Toti cei care mai cred în puterea acestui sport trebuie sã verse mãcar o lacrimã în amintirea "tunarului". De oameni ca Oblemenco am avea atâta nevoie acum, dar, din pãcate, ei nu mai sunt. Putem, însã, învãta din sacrificiul lor. Numai sã vrem. Cât timp oltenii vor mai "respira" fotbal, Oblemenco nu va muri niciodatã. Este tot ce putem face pentru cel care a fãcut atâtea pentru noi. Este ceea ce încearcã sã facã noua echipã regãsitã a Universitãtii. Odihneste-te în pace, legendã a noastrã, cât timp vor mai respira în sudul României oltenii, nu vei muri niciodatã! Iar când alte glorii ti se vor alãtura sus, în ceruri, sã-i primesti cu bunãtate la masa ta, pentru cã nu te vom trãda niciodatã. Iar în fata vesniciei, ce înseamnã sase ani, dacã ai în inimã culorile alb-albastre? Culori pe care suntem convinsi cã le ai în suflet si acolo unde esti. O lacrimã pe mormântul tãu, mentor al nostru!